Ioane, lunca a-nverzit,
Vremea-i bună de iubit,
Iarba a-ncolțit,
Frunza s-a ivit,
S-aude cucul cântând,
Mierla fluierând.
Tu vino pe cer cu lună
C-atunci dragostea e bună
Și pe cer cu stele
Pe urmele mele,
Iar când o pica roua
Spre sat om pleca.
Când m-apucă câte-un gând
Te visez și sar oftând,
Că la toamna care vine
Oi pleca de lângă mine,
Tu fă-ți armata,
Eu te-oi aștepta,
Măi Ioane, când te-oi întoarce
Mireasă m-oi face.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dragostea profundă a unei fete pentru Ioan, legată de frumusețea naturii. Ea își exprimă dorul și promisiunea de a-l aștepta, chiar și în fața incertitudinii viitorului.