Frunzuliță trei sulfine,
Mai acum două, trei zile
Vorbea soarele cu mine
Că nu-i dragoste pe lume,
Ci numai dor și suspine.
Soare, Soare frățioare,
Cât este ziua de mare
Dai ocol pământului
Și vezi calea omului,
Dar nu și pe-a dorului.
Vorbește Luna cu foc:
– Soare, Soare, stai pe loc,
Eu răsar la miezul nopții
Și văd firul tinereții,
Dragostea e floarea vieții,
Eu răsar la miez de noapte
Și văd dragostile toate
Din iubire adunate.
Sensul versurilor
Piesa explorează dialogul dintre soare și lună despre existența dragostei. Soarele vede doar dor și suspine, în timp ce luna afirmă că dragostea este esența vieții, văzând toate iubirile adunate la miezul nopții.