Auzit-am auzit
Că iubitul s-a oprit,
Dar omul fără iubire
E ca pânza fără fire.
Busuioace, nu te-ai coace,
Nici sămânță n-ai mai face,
De nu-l aduci pe neica
Mă rog să-ți pice frunza.
De când lumea și pământul
Dragostea stă cu iubitul
Și dorul le dă ocol,
Astea toate sunt izvor,
De-l acoperi într-un loc
În alte zece pui foc.
Refren:
Hei, lună, și voi stele,
Dor și jele,
Unde-s dragostile mele?
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund și căutarea iubirii pierdute, folosind imagini din natură și elemente folclorice. Dragostea este văzută ca un element vital, iar absența ei lasă un gol profund.