Când oi zice ca bobul,
Al dracu’ mai e omul
Ăl de iubește și spune
Și se laudă prin lume,
Dacă ești amorezat
Iubește că nu-i păcat,
Dragostea e lucru mare
De-ar ieși ceva parale.
Doamne, de m-aș spovedi
Șapte popi mi-or trebui,
Șapte popi din șapte sate
Să mă ierte de păcate.
Cine-am fost și cine sunt,
Mă mir că stau pe pământ,
Banii mi i-am cheltuit,
Of, ce dragoste-am avut!.
Vreau să merg la spovedit
Să-i spun popii ce-am greșit,
Dar n-o fi popa Dumnezeu
Să știe ce-am iubit,
Și popa e om pe lume
Iubește mai mult ca mine,
Citește pe la icoane
Cu ochii după cucoane,
Citește pe la ferestre
Cu ochii după neveste,
Ia-mi, Doamne, păcatele,
Iartă-mă și de-altele!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul pentru păcatele săvârșite, în special cele legate de iubire și cheltuirea banilor. Naratorul caută spovedania, dar realizează că și preoții sunt supuși tentațiilor, sugerând o viziune cinică asupra moralității.