Frunză verde măr rotat,
Du-mă, dorule, în sat
Să mai plâng cu lacrimi grele
La căsuța mamei mele,
Du-mă, dor, și-apoi mă lasă
La măicuța mea acasă,
Dar tu, lacrimă, rămâi
Ca să pici când vezi că nu-i!
Ce tristețe mă cuprinde
Nimeni poarta nu-mi deschide,
Iar perdeaua este trasă,
Pe uși lacăte apasă,
Dau ocol și nu pot crede
Că mama nu se mai vede,
Strig prin casă, ies afară,
Liniștea mă înfioară.
Unde ești, măicuță bună,
Să-ți sărut mâna bătrână
Și fața arsă de soare,
Să te-ntreb ce te mai doare?
Aș da zece ani din viață
Să te văd o dată-n față,
Și-aș mai da, mamă, câțiva
Să te mai pot asculta.
Mamă, când îmi era greu
Tu mă sprijineai mereu,
Acum rătăcesc prin viață
Și mi-e dor de-a ta povață,
N-am odihnă și n-am somn,
Mă culc și nu pot să dorm,
Iar când zorii se revarsă
Tot te mai caut prin casă.
Doamne, dă o lege rară
Mamele să nu mai moară
Și să nu ajungă-n veci
Pe tărâmurile reci!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund pentru mamă și tristețea pierderii ei. Naratorul își amintește de sprijinul matern și deplânge absența ei, căutând-o disperat chiar și după moarte.