Tinerețe, te chem iară,
Mai vino și-a doua oară,
Acum știu să te primesc
Și ce vorbe să-ți vorbesc,
Dar și tu ești vinovată
Când ai venit prima dată
Nici nu mi-ai bătut la poartă.
N-am alergat după tine
Singură-ai venit la mine,
Stam în luncă cu trifoi,
Căutam cu patru foi,
Tu trifoiul tăvăleai,
Cu patru foi mi-aduceai
Și în păr mi-l presărai.
Tinerețea-i pe pământ
Bob de aur și argint,
Tinerețe, te-aș ruga
Stai cu mine, nu pleca,
Ia vezi de mai stai pe loc
Că-ți pui lacăt la mijloc,
La inimă nu-mi da foc.
Ioane, ți-a trecut vremea,
Toate fetele-ți zic nenea,
Și mie: – Lele Ioană
Ce cauți noaptea pe-afară?
– Îmi fac de lucru-n grădină,
Mi-arunc ochii după lună,
Dar cu gândul stau la gură,
Bate vânt de primăvară,
Tinerețe, te chem iară,
De-mi dai flori de tămâioară!
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul de tinerețe și regretul pentru modul în care a fost trăită. Naratorul cheamă tinerețea înapoi, conștient acum de valoarea ei și de cum ar trebui prețuită. Totodată, acceptă trecerea timpului, dar își păstrează vie amintirea vremurilor tinere.