Arde focu-n paie ude,
Strig la neica nu m-aude,
Nu știu unde s-o ascunde,
Neicuță, dragostea mea
Eu o fac, alta mi-o ia,
Parcă n-ar fi fost a mea,
Poate așa mi-a fost ursit
Să n-am parte de iubit.
Frunzuliță trei sulfine,
Se miră lumea de mine
Cum fac eu de trăiesc bine,
I-aș da viața mea trei zile
Să se zbată ca și mine
Să-mi spună dacă-i convine,
Că seara adorm oftând
Și mă trezesc suspinând.
Frunzuliță, foi de fag,
Și de-ar fi, neică, să zac
La lume nu fac pe plac,
Că așa mi-am pus în gând
Să nu mă vadă oftând,
Niciodată lăcrimând,
Viața-mi dă bune și rele
Eu oi trece peste ele,
Bune, rele, câte-or fi,
Viață, nu mă-mbătrâni.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă suferința unei persoane din cauza unei iubiri neîmpărtășite și a unui destin potrivnic. În ciuda durerii, naratorul își propune să nu se lase doborât și să depășească greutățile vieții cu demnitate.