Plânge codrul și suspină
C-a plecat cucul de-o lună,
Taci, codre, nu suspina,
C-o veni primăvara
Cu frunza și cu iarba
Și-o veni cucul cu ea.
Privește, codrule, bine
C-a plecat frunza din tine,
Privește, codrule, sus
Că podoaba ți s-a dus,
A picat frunza de fag
N-am unde cânta cu drag.
S-a rărit cetioara
N-are cucul unde sta,
N-are unde mai cânta
Și cine mi-l asculta,
Că și-a pierdut toată umbra,
N-are unde mai sta mândra.
Sensul versurilor
Piesa exprimă tristețea și melancolia provocate de plecarea cucului și de pierderea frunzelor din codru. Natura personificată suferă din cauza absenței și a schimbărilor sezoniere, reflectând un sentiment de pierdere și dor.