Ionut Langa – Moții Mei

Cântă cucul la Vecernii
De răsună Apusenii,
Cântă cucule cât poţi
C-o venit rândul la moţi, măi. X2

Refren:
Moţii mei şi Apusenii
Fraţii mei şi toţi sătenii,
Stau şi-şi apără pământul
Şi dreptatea, şi cuvântul.

Noi credem în Dumnezeu
N-am făcut la nimeni rău,
Dar avem un jurământ
S-apărăm acest pământ.

Strigă Iancu-n toiul nopţii
Să nu vă jucaţi cu moţii.
Nu ştiţi voi cât poa’ să-ndure
Şi pun mâna pe săcure. X2

Refren

Cântă puiul cucului
Pe creanga Goronului.
Cântă cucule frumos
S-audă şi Horia-l nost’. X2

Refren

Mă strigă iarba de-acasă
C-o venit vremea de coasă,
Şi pădurile de brad
Toate m-aşteaptă cu drag, măi. X2

Refren

Între moţii mei mereu
M-am simţit în largul meu,
Vinul şi pita pe masă
Nu-s niciunde ca acasă. X2

Sensul versurilor

Cântecul exprimă dragostea și devotamentul față de moți și de pământul natal, subliniind importanța apărării tradițiilor și a dreptății. Este un imn dedicat moților și Apusenilor, evidențiind legătura strânsă cu natura și valorile culturale.

Polizorul de Strofe
Versuri corectate și adăugate de: Polizorul de Strofe

Lasă un comentariu