Păi degeaba-i lună, degeaba-i stele
Dacă nu-s mândrele mele
Care m-am iubit cu ele
Din tinerețele mele..
Care m-am iubit cu ele
Din tinerețele mele.
Și degeaba-i lună, degeaba-i stea
Dacă nu-i mândruța mea
Care m-am iubit cu ea
Din copilăria mea, măi,
Care m-am iubit cu ea
Din copilăria mea, măi.
Și degeaba-i lună și senin
Și merg singurel pe drum
Mai bine lună și ceață,
Să fiu cu mândruța-n brață,
Mai bine lună și ceață,
Să fiu cu mândruța-n brață.
Și răsai, lună, duce-te-ai,
Lumină să nu mai ai,
Că tu cu lumina ta
Mă prinzi sara la mândra, măi,
Că tu cu lumina ta
Mă prinzi sara la mândra, măi.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă un sentiment de nostalgie și dorință. Naratorul consideră că frumusețea lunii și a stelelor este lipsită de sens fără prezența persoanei iubite. Preferă chiar și o atmosferă mohorâtă, atâta timp cât este alături de persoana dragă.