Nimic nu s-a schimbat în lume
Mărul e tot măr
Și șarpele e șarpe
Grâul seamănă cu cel din anii trecuți
Piatra e ceva mai moale
Dar e încă piatră
Cuvântul e ca la început
Lumină zdrobitoare
Cei ce nu pot să fie
Îi fac pe cei ce sunt
Hamlet tot mai caută adevărul
Ofelia plânge nebună
Dragostea nu-i mănăstire
Omul nu se mântuiește, Doamne!
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra naturii statice a lumii și a condiției umane. În ciuda trecerii timpului, esența lucrurilor și a sentimentelor rămâne neschimbată, sugerând o melancolie profundă.