Stă scris de veci că-n ceruri fiecare
Din muritori să-şi aibă câte-o stea
Ce-i hotărăşte fericiri sau grea
Năpasta, cu aceeaşi nepăsare.
Mi-a fost ursit şi mie ca să-mi stea
Destinul sub lumina ce răsare
Ce din a genii tremurare
Privirea ta aprinsă mi-ajungea.
Şi de abia m-atingi cu albă mână,
Legat mă simt de ne-ndurate legi –
Cu nici o rugă nu mi le dezlegi.
Străina socoteală mi-e stăpână.
Zadarnic mă tot cerţi, când nu-nţelegi
Astronomia tainei ce mă mână.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea destinului prestabilit și a influenței astrelor asupra vieții. Vorbitorul se simte legat de o soartă pe care nu o poate schimba, sugerând o luptă cu forțe superioare.