Copil, aprindeam lumânări de ceară,
Mă-nchinam cântând la icoane sfinte
Și pășind simțeam că-mi merge alături
Mântuitorul.
Ca băiat visai de Sakya Muni: zile
Nemișcat stăteam recitând cuvântul
Și basmul lui Jizo și vechea poveste-a
Fecioarei Kwanon.
Ca flăcău zărit-am Centauri o noapte,
Mai albi ca lumina lunii prin ramuri.
Frăție legai cu neamul sălbatic
Și zeii păgâni.
Apoi mi-am fost singur tovarăș și lege,
Dorința dintâi și visul din urmă.
Orbiseră ochii-mi țintiți de-a pururi
În sufletu-mi trist.
Dar azi mi se cern credințele moarte.
Se scutură, pier ca frunzele toamnei,
Căci tu mi-ai ieșit în cale, tăcută,
Necredincioaso!
Sensul versurilor
Piesa descrie pierderea credințelor tradiționale și găsirea unui nou sens în iubire. Protagonistul rememorează etapele vieții sale, marcate de diferite forme de credință, dar toate acestea pălesc în fața impactului unei persoane care îi schimbă perspectiva.