Pe cât ești de frumoasă, pavoazată,
pedantă, îmbufnată, sclifosită –
să-ți intre-n cap odată și odată:
n-ai să ajungi și altuia iubită!.
Ai vrut să uiți că mai exist – și iată:
ți-e inima de mine pustiită –
vin eu să te sărut năpraznic, toată,
cum horpăie soldatul din marmită!.
Ochioaso, tătăroaico, neam de hoardă,
nu-i nimeni pe pământ să mă desfidă –
vin eu, cum spui, golanul pentru artă,
să fac din tine sfinx și piramidă!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o pasiune puternică și o dorință arzătoare de a recuceri o iubire pierdută. Vorbitorul se autodefinește ca un "golan pentru artă", gata să transforme persoana iubită într-o operă de artă, sfidând orice obstacol.