Mă apuc să șterg lacrimi,
Și ele făcute din ceară
Nu mai zic nimic pentru inimi,
Te las pe tine să îmi zâmbești,
Un semn de viață
Să îmi amintești că trăiești
Așteptând lumina altor lumânări
Fată, înger cu chip angelic, împletit cu aură demonică
În Fiecare Noapte cântă
Din lacrimi de dulce petală.
Seară de seară îți țin sufletul într-un borcan
Îl las acolo măcar un an
Să îmi amintești nopțile ce ziceam.
Erai grăbită și te-ai stins
Prea repede și nu te-am prins,
Ai fost un licurici din ceară,
Ce n-a trăit decât o seară.
Unde ești să îmi desenezi,
Pe umbre zâmbete și să dansezi,
Ca flacăra în calea unei șoapte
Rostită doar pe jumătate.
Am aprins o altă flăcare și sper,
Că va ajunge și la tine-n cer,
Poate îți e rece câteodată,
Nu știu, n-am fost acolo niciodată.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea pierderii unei persoane dragi, comparată cu o flacără fragilă. Naratorul își amintește de momentele petrecute împreună și speră că flacăra amintirii va ajunge la persoana pierdută, chiar și în cer.