Poezie,
Cum ți-ai găsit drumul către mine?
Mama, ca Aragon scria, fără punct și virgulă.
Tata, hoinar peste mări și țări.
Dar tu ai venit
Pășind ușor pe caldarâmul orașului meu patriarhal
Ai ciocănit sfioasă la poarta casei cu etaj
Numărul 16.
Multe am urât și am iubit în viață,
Multor dorințe am fost „citta aperta”,
Dar iar și iar,
Ca flăcăul ce se întoarce în miez de noapte
Acasă,
Obosit și mahmur după cheful de aseară,
Așa mă întorc și eu la tine ostenit
După fiecare rătăcire.
Iar tu,
Fără a-mi purta pică pentru trădările mele
Mă alinți cu dragoste,
Ultima mea gară,
Poezie.
Chiar când memoria…
Chiar când memoria mea ostenită,
Asemeni tramvaielor de la miezul nopții,
Va opri doar în stațiile principale,
Nu te voi uita.
Îmi voi aminti
Seara liniștită, fără sfârșit a ochilor tăi,
Suspinul, cu capul pe umărul meu
Și părul tău, ca o plutire veșnică.
Apoi, despărțirea…
Și doar în câte-o noapte
Degetele mele nevăzute, de departe,
Se vor împleti în părul tău.
Plajele iarna.
Nesfârșit în fața noastră pustiul plajelor,
Nesfârșit și întins ca un poem epic.
Plajele pustii, bântuite de vânturi,
Seamănă scoicilor din care s-au scos perlele.
Dincolo de ele, departe, șuieră locomotive
Și-n urmă-le, trenuri pline cu mere brumate.
Sensul versurilor
Piesa este o odă adusă poeziei, văzută ca un refugiu constant și o ultimă gară. Vorbitorul se întoarce mereu la poezie după rătăciri, găsind alinare și dragoste necondiționată. Versurile evocă amintiri și o legătură profundă cu arta scrisului.