Lunecând,
pe fir de stele,
peste timp
și peste spațiu,
gândurile adună
salbe cuvinte
și le prinde
pe-a sale veșminte.
Cuvintele,
în torță așează
visătoare romanțe,
cu dorurile
în cor croșetează
dantele de stihuri,
cu fir de suflet
dintru urmă de umblet.
Tăciunii,
ard mocnind,
amintiri mistuind,
iar, din cenușă
gându-mi deschide
speranței o nouă ușă.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre depășirea trecutului și găsirea speranței într-un nou început. Amintirile, deși mistuitoare, pot da naștere unei noi perspective și oportunități.