În plină dimineață, când soarele răsare,
Îmi iau pe cap scufița și merg la o plimbare.
Până la bunicuța, să-i duc un cozonac,
Să-i duc cu vin sticluța și niște flori de mac.
În plină dimineață, când soarele răsare,
Tot hoinăresc prin pădure, îmi caut de mâncare.
Sunt lup flămând și lacom, dar văd în calea mea scufița, îmi lasă gura apă,
Dar nu o pot papa.
La la la la la la la.
Cu lupu-mpreună ne plimbăm prin pădure
Și strângem flori și mure.
La la la la la la la.
Scufița, dulcea mea, îmi lasă gura apă,
Dar nu o pot papa.
La la la la la la la.
De ce ai nasucul mare, de ce ai ochii mari?
Și dinți atât de tari?
La la la la la la la.
Ce urechiușe mari și ce lăbuțe mari
Și blana-ți e pufoasă.
Ca să te văd mai bine, să văd cât de frumoasă,
Să te aud mai bine când gingaș cântă glasul,
Să te încălzesc mai bine, e blana așa pufoasă.
Să te cuprind mai bine, lăbuța-mi e vânjoasă.
La la la la la la la.
Cu lupu-mpreună ne plimbăm prin pădure
Și strângem flori și mure.
La la la la la la la.
Scufița, dulcea mea, îmi lasă gura apă,
Dar nu o pot papa.
La la la la la la la.
La la la la la la la.
La la la la la la la.
Cu lupu-mpreună ne plimbăm prin pădure
Și strângem flori și mure.
La la la la la la la.
Scufița, dulcea mea, îmi lasă gura apă,
Dar nu o pot papa.
Sensul versurilor
Piesa prezintă o variantă prietenoasă a poveștii Scufiței Roșii, unde lupul și Scufița se împrietenesc și se plimbă împreună prin pădure. Accentul este pus pe armonie și bucuria de a împărți experiențe în natură.