Alb ca varul, construiesc palate de zăpadă
Ud până la genunchi, îmi fac loc prin omătul de pe stradă
Cu pași mărunți, alerți,
Mă îndrept spre încăperile cu oameni beți, că doar ei mă înțeleg.
Nu am avut, niciodată șansa să aleg
Iar când se învârtea camera, am învățat cum să alerg
Că nimic nu e drept, și trebuie să spun
Că după zilele senine totul se transformă în scrum.
Parcă nimic nu e bun, și totul le aparține
Când zilele senine, au devenit cele mai întunecate zile
Și piesa asta, e pentru toți ai mei
Dar și pentru mine, debusolat ca și omul de zăpadă.
Când primăvara vine, vreau să fiu mai sigur pe mine
Să cred că nu greșesc,
Și vreau să o am pe ea lângă mine până să ajung să înnebunesc.
Și uite-mă la geam, singur cum stau și privesc
La fulgi de nea, care ating sticla
Să îi vezi cum se topesc
Unul singur, mai ambițios, nu se topește
Stă acolo nemișcat, de parcă mă privește.
Și priveliștea e nasoală, când de cealaltă parte
Se zărește un chip bătrân și bland, ce ține în mână o carte
Ca încercând să arate adevărul
În cea mai albă și cruntă noapte.
Încă scriu dar nimeni nu vede, parcă nimeni nu mă crede
Cum nu am crezut nici eu la scor că pierde
Și poate, o să înțeleagă
Că de azi nu mă mai pierde
Cum am înțeles și eu din prima zi că vede.
Și se pierde, în detalii inutile
Am încercat să mă găsesc, până te-am pierdut pe tine
Iar drumul de care îți spuneam în trecut,
Era goana după fericire.
Vizavi de vise, pe atunci când desenam felinarele aprinse
Defapt era vorba, de sentimentele ce mă cuprinse
Atunci când boala mă cuprinse
Și acțiunile mele, au fost compromise.
Am încercat să colorez totul
Dar în paleta de culori, era doar albul pur
Defapt, totul era alb
Peste tot, ce puteam să văd în jur.
Și uite-mă la geam, singur cum stau și privesc
La fulgi de nea, care ating sticla
Să îi vezi cum se topesc
Unul singur, mai ambițios, nu se topește
Stă acolo nemișcat, de parcă mă privește.
Și priveliştea e nasoală, când de cealaltă parte
Se zărește un chip bătrân și bland, ce ține în mână o carte
Ca încercând să arate adevărul
În cea mai albă și cruntă noapte
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentul de pierdere și dezorientare al naratorului, care se simte singur și izolat. El caută înțelegere în locuri întunecate și se luptă cu amintiri și sentimente copleșitoare, într-o lume dominată de un "alb" metaforic.