Aceeași bucurie de a trăi încă
Și de a mă gândi încă la tine
Și la drumul căutat împreună cu el
Până către sfârșit și mai bine.
Decât până acolo unde n-am mai văzut
Lucrurile ieșite din timp și din spațiu
Și din reprezentarea mea neclară
Care le căuta cu nesățiu.
Și te-ntreba de ce i le-ai dat
Și de ce i le-ai luat și unde mai sunt
Și cum va mai fi vremea în cer
Și cum o mai fi vremea pe pământ.
În ținutul acela foarte luminos în care
Treceam printre lucruri agale
Și încercam să mă deprind cu suflarea ta
Înfășurată ca un melc pe oasele sale.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra bucuriei de a trăi și a amintirilor legate de o persoană dragă. Explorează căutarea unui drum comun și contemplă asupra efemerității lucrurilor și a misterelor vieții și morții.