Frunzuliță și-o negară,
Vine mândra primăvară,
Înverzesc câmpiile
Și vin bucuriile.
Codrule cu frunza rară,
Au venit cocorii iară,
Roua-și pune boabele
Ca mărgăritarele.
Codrule, frunză măruntă,
Toate păsările cântă,
Vin’, neicuță, de le-ascultă
Când se lasă noaptea lungă.
Pune-ți clopoței la boi,
Lui Prian și lui Băloi
Și să mergem în zăvoi
Să ne iubim amândoi.
Când se lasă noaptea bine
Amândoi să fim, Marine,
Numai noi și stelele,
Și cu viorelele,
Să mă strângi neicuță-n brață,
Să mă săruți cu dulceață,
Căci eu nu te pot uita
Că tu ești dragostea mea.
Sensul versurilor
Cântecul descrie venirea primăverii și bucuria pe care o aduce, combinată cu sentimente de dragoste și dorință de intimitate în mijlocul naturii. Este o celebrare a renașterii naturii și a iubirii împărtășite.
