Verde de pelin
Și de rozmarin,
Voinicel străin
Că măr dulce-n drum,
Câți călători trec
Toți îl zburătoresc,
Crăcișoara-i frânge,
Merișoare-i curge,
Tulpina îi plânge
Cu lacrimi de sânge.
Dar vârful de sus
Că e neajuns
Din gură-mi zicea:
– Taci, tulpină, taci,
Că nu-i vina ta,
Ci-i a celuia,
A cui te-a sădit
Și te-a presădit
Și nu te-a-ngrijit,
Și nu te-a-ngrădit.
Verde de măr dulce,
Și m-aș duce, duce,
Dar mi-e calea-n cruce,
Inima de piatră
Și nu pot răzbate
De străinătate,
N-am tată, n-am frate,
Cin’ să-mi ție parte,
Să-mi facă dreptate?!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de singurătate și nedreptate al unui tânăr aflat departe de casă. El se simte neajutorat și fără sprijin, tânjind după dreptate și un loc căruia să-i aparțină.