Bate vântul primăvara
Peste deal la Viișoara,
Bate vântul și mă cheamă
La neicuța în poiană
Că m-așteaptă în pădure
Pe poteca cu alune.
Bate vânt din Teleorman,
Se oprește la Comani,
Sus pe malul Oltului,
La umbrița plopului,
La umbrița plopului
Pe câmpul Boianului.
Bate vântul și se duce,
Dor de la neica mi-aduce,
Dorul de la neicuța,
Un cântec și-o floricea,
Floricică viorea,
Frumoasă ca dragostea.
Bate, vântule, ușor,
Scoală-l pe neica din somn,
Spune-i că-l aștept în cale
La fântânița din vale,
Să-mi dea flori de lămâiță,
Să-i dau apă din cofiță,
Apă rece din fântână
Ca și neic-al meu de bună.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul unei fete pentru iubitul ei, invocând elemente ale naturii precum vântul, pădurea și florile. Ea își așteaptă iubitul la fântână, oferindu-i apă rece și flori, simboluri ale afecțiunii și purității.