Foaie verde mărgărit,
Sus pe malul înverzit
Găsii dorul adormit
Pe-o pală de fân cosit.
Cu capul pe rugi de mure
Și cu fața spre pădure,
Frunzuliță, măi domnesc,
Cum să fac să nu-l trezesc?
Mai bine îl ocolesc,
Mai bine îl ocolesc.
Că de s-o trezi cumva
Nu mai pot de el scăpa,
Că dorul unde se pune
Face inima cărbune,
Și dorul unde se-așează
Îți pare lumea mai dragă.
Sensul versurilor
Cântecul descrie o întâlnire cu dorul personificat într-un cadru natural idilic. Persoana se teme să trezească dorul, conștientă de impactul profund pe care acesta îl poate avea asupra inimii și asupra percepției asupra lumii.
