Frunzuliță ruptă-n cinci,
Plin e codrul de voinici,
La tot fagul patru, cinci,
Dar la fagul din cărare
Stă un voinicel la soare
Cu mândruță la picioare,
Îi tot mută perina
De la o umbră la alta,
De la soare la răcoare
Și-l întreabă că ce-l doare:
– Rău mă doare inima
Când te văd pe dumneata,
Ai știut ce-i dragostea
Și nu te pot săruta.
– Zaci, voinice, ori te scoală,
Ori mai dă-mi și mie boală!
Sensul versurilor
Un tânăr voinic suferă din dragoste, incapabil să-și exprime sentimentele față de persoana iubită. Dialogul dintre cei doi sugerează o atracție reciprocă, dar și o resemnare tristă.