Frunzuliță viorea,
Apucai pe-o potecă,
Mă-ntâlnii c-o turturea
Tristă ca inima mea.
Sta în loc și mă privea
Și din gură blestema:
– Măi băiete vânător,
Dar-ar Dumnezeu să mori!.
Să rămâie mama ta
Cum a rămas casa mea,
Să rămâie tatăl tău
Cum a rămas cuibul meu.
Să rămâie frații tăi
Cum au rămas puii mei,
Să rămâie mândra ta
Pe brațele altuia
Și să n-ai ce săruta,
Să te doară inima.
Sensul versurilor
Un vânător întâlnește o turturea tristă care îl blestemă pentru durerea pe care o simte, dorindu-i pierderi similare în familie și în dragoste. Cântecul exprimă durerea profundă și dorința de răzbunare.