Ai plecat mult prea devreme,
Atenție, piesa conține texte lacrimogene.
Dedicată celor ce au plecat,
Mult prea devreme, cu ciclul vieții neîncheiat.
Un tânăr așezat într-un sicriu,
În jurul lui cei dragi, îl vor viu.
Flori, lumânări și-o poză-n care
Cel ce acum e sus zâmbea, Doamne, ce doare!
Multe lacrimi vărsate, se aude un oftat, STOP!
Nu mai plânge, că a vărsat tot.
Amintiri, avem grijă să le păstrăm,
Iar când bem, niciodată nu uităm
Să vărsăm din sticla pe care o avem,
Împărțim totul și acum, chiar dacă tu ești în cer,
Unde sper că ai zile senine,
Să știi că noi aici ne rugăm să-ți fie bine.
REFREN: x2
Te-am aduce înapoi, dar nu se mai poate,
Între noi e moartea ce ne desparte.
Te-am aduce înapoi, dar timpul nu se-ntoarce,
Ne rugăm pentru tine, odihnește-te-n pace!
Ne e dor de tine, am dat timpul-napoi,
Măcar pentru o zi, să mai fii lângă noi,
Că ne-am mai strâns și toți știu
Că fără tine aici pare pustiu.
E întuneric, de parcă a venit eclipsa,
Să știi că toți aici îți simțim lipsa.
Și noi ca noi, dar câte lacrimi varsă
Cea care trebuia să o îmbraci în mireasă.
Și ea ca ea, dar nu știi cât a plâns
Cea care pe lume te-a adus.
A plouat când te-ai dus, să știi,
Că alături de noi toți au plâns și îngerii.
REFREN: x2
Te-am aduce înapoi, dar nu se mai poate,
Între noi e moartea ce ne desparte.
Te-am aduce înapoi, dar timpul nu se-ntoarce,
Ne rugăm pentru tine, odihnește-te-n pace!
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus unei persoane decedate prematur. Exprimă durerea pierderii, dorul și amintirile prețioase, precum și speranța că persoana dragă se află într-un loc mai bun.