Din aventura de a fi cinstit
Învingător acasă mă întorc
De câte generații am plecat?
Nu-mi amintesc și nu mai știu de unde.
Port aștrii toți cu mine să le-arat
Grădina pentru care să-ncălzească,
Și munții-mi cer să-i duc înspre pământul
Pe care să-și zidească înălțimea,
Și păsările se rotesc și-ntreabă
Unde să-și pună cuibul, și nesfârșite turme
Vin după mine și așteaptă locul
Unde să stea și să se înmulțească.
Eu spun: „O clipă numai așteptați,
Locul de unde am plecat e-aproape,
O clipă încă, trebuie să fie
Un loc stabil, un singur loc stabil“
Dar totul e fluid în jur. Eu caut
Și-s obosit de moarte și de mers,
Silit să port rigid în mine punctul
De sprijin pentru univers.
Sensul versurilor
Piesa descrie călătoria obositoare a unui personaj care se întoarce acasă, purtând cu sine responsabilitatea de a oferi un loc stabil pentru ceilalți. El este copleșit de greutatea acestei misiuni și de fluiditatea lumii din jurul său, căutând un punct de sprijin.
