Imatur mâine, trecutul moare,
Tu îmbrățișezi din nou singurătatea.
Deschide pleoapele, tăinuie noaptea,
Nu trebuie să-ți fie frică de umbra rea.
Ca o păpușă, degenerată și născută
Din sicriul puțin întunecat,
Corpul meu îngheață roșu,
Inima mea crește înconjurată de întuneric.
Poți să mă vezi
În răceala mâinilor împreunate,
Ghearele de sânge proaspăt sunt ridicate,
De ce nu încerci?
Hai să distrugem împreună,
Continuând mai departe,
Pentru finalul umplut cu ghicitori.
Pentru descompunere,
Cu aripile noastre și picioarele rupte.
Nu este un alt eu
Cine iubește pe cineva atât de mult doare.
Acum mă întreb
Care unul este o iluzie.
Mai mult decât respingând lăcrimat, un strigat suprimat
Este o șoaptă umană
Doar de limba puterii răului
Pot să simt preluarea controlului de către inima mea.
Vreau să fiu atinsă de tine,
Chiar dacă toată lumea ar dispărea,
De ce nu ne lăsăm păcăliți
Doar râzând drăguț.
Lasă împletit
Ca dragostea
Visul care va fi compus odată.
Chiar dacă suntem acoperiți cu sânge și lacrimi
Ceea ce nu așteptăm nu este disperare.
Nu este un alt tu
Chiar dacă ai rănit pe cineva atât de rău, ei sunt uciși.
Hei, ce anume
Este păcat.
Imatur mâine, trecutul moare,
Tu știi singurătatea din nou.
Deschide pleoapele, tăinuie noaptea,
Nu trebuie să-ți fie frică de umbra rea.
Hai să distrugem împreună,
Continuând mai departe,
Pentru finalul umplut cu ghicitori.
Pentru descompunere,
Cu aripile noastre și picioarele rupte.
Aa, noi suntem aici
Într-adevăr eu vreau să trăiesc
Atât de rău doare.
Ai realizat răspunsul
Cu mult timp în urmă, nu-i așa?
Sensul versurilor
Piesa explorează teme întunecate precum moartea, iluzia și singurătatea. Vorbește despre o luptă interioară, o dorință de conexiune și acceptare, chiar și în fața disperării și a unui final incert.