Îmi apune zâmbetul pe buzele tale
De când te-aștept, iubita mea, să vii
Și ochiul stâng ți-l dărui ca pe o floare
Cu ochiul drept ca să te pot privi.
Refren: Vântul e vânt între cer și pământ
Ce-aduce amintiri, îmi par ca doi copii plângând
Vântul e vânt și dragostea e-n noi
Ce vânt ne bate pe-amândoi.
De umeri mă cuprinde înserarea
De vise mă cuprinde chipul tău
Și mă așteaptă-n zare muntele și marea
Iar eu te-aștept pe tine, visul meu.
Te răsfiri, răzleață, tu, antica lumină
Ca și exodul vechilor evrei
Și-ai vrea ca veșnicia ta să țină
Cât veșnicia ce-i hrănea pe zei.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de așteptare și dorință, împletită cu melancolie și amintiri. Natura și elementele ei (vântul, marea, muntele) sunt martori ai acestei așteptări, iar iubirea este văzută ca o forță puternică, dar și vulnerabilă.