Kapae – Promisiuni

Și-am zis că nu te mint, știu c-am dat-o rău în bară,
Da-s legat de tine ca cerneala de călimară!
Nu pot să te privesc, cum suferi pentru prostii,
Da’ iubesc să ne strângem în brațe ca doi copii!
Lirica mi-e ‘n suflet, tu te-ai alăturat ei,
Știi că-s doar un boschetar ce umblă cu derbedei!
Eram aproape mort când tu ai venit și mi-ai dat viață,
De-aia n-am de gând să te rănesc cu-o inimă de gheață!
N-am planuri de viitor, cel puțin nu chiar acum,
C-am avut multe-n trecut care pe drum s-au făcut scrum
N-am vreun ceas pe mână, că timpu’ nu mă conduce,
Sentimentele mele-s gravate grav, pot duce!
Știu că mă iubești, știu c-o să fie bine!
Aș fi în stare să te recunosc printre mii de ruine
Încă gândesc cum se cuvine, că eu nu cred în destine
Și încă aștept, știi bine, să-ți pui încrederea în mine!
Sufletu meu se scurge ca o ploaie trecătoare,
Da’ cu tine simt că ploaia asta ar putea umple-o mare!
Nu se consumă, la fel ca filtru la țigară
Și stinsă, sigur s-ar mai aprinde a doua oară!
Și nu pot să-ți ofer bogății ca și resurse,
Știi bine că muzica asta ce-o fac nu prea produce
Ce-avem noi, nu se poate explica în cuvinte
Te am o dată-n brațe, și în suflet, și în minte!
Ascund sentimentele într-un zâmbet că-i ușor
Și nu le mai rănesc pe-a tale, că nu sunt un agresor
Cât de simplă pare viața, cu un simplu somn ușor
Bună dimineața, mic dejun la televizor!
Merg mai departe, iubesc același cartier
Lipovei pe viață, și frații cu care pier
Am muzica asta, și pe cei care-o ascultă
Ei îmi dau tot, de-aia le dau și eu sută la sută!

Sensul versurilor

Piesa exprimă promisiuni de loialitate și dragoste, în ciuda dificultăților și a lipsei de resurse materiale. Artistul își exprimă recunoștința față de persoana iubită și față de fanii săi, subliniind importanța conexiunilor emoționale și a pasiunii pentru muzică.

Lasă un comentariu