Privesc fascinat cum pe cer cad stelele
Văd timpul lăsând în urmă toate cetățile, castelele
Văd oamenii cum se apără nelăsând ca stemele
Purtate să ajungă-n altă tabără, de asemenea
Văd semne, pe semne, că te-asemeni cu ce semeni
Semenii sunt senini când soarele bate devreme
Luna inundă cerul când noaptea se așterne
Și astfel Pământul se învârte de atâta vreme
Oamenii trec de temeri
Clădesc viața în teme și în termeni
Descoperă bogățiile Terrei
Se îndreaptă către cer și către centrul sferei
Străbătând lumea între cele două emisfere
Văd treceri între ere, cum mergem printre ele
Și lumea se tot cerne prin glas și prin tăcere
Văd trudă și plăcere, răsplată și durere
Slăbiciune și putere și peste toate cele
Cum ies toate la vedere – oamenii pun nădejde
Într-o lume care crește și-nflorește
Omu’ gândește și trudește, folosește și muncește
Pământul pentru roadele pe care i le dăruiește
În timp devine meșter, din bază până-n creştet
Vede peste creste când le străbate și privește
Lumea cum se-nmulțește
Pare ilar că a plecat din peșteri
Și-acum tot se schimbă cât clipește
Cât doarme, se trezește, plânge, râde și iubește
Cade, se ridică, dar în fond supraviețuiește
Ține cont să-și țină asupra ceea ce-l privește
Ghidat de-orice scop valabil pe care îl urmărește
Și-n fond ce dovedește?
Că viața nu-i un joker ce glumește
Doar dac-alegi singur să mergi orbește
Omul când merge drept și sigur împăcat trăiește
Îmbrăcat regește-n haina vieții pe care-o primește.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra evoluției umane și a legăturii omului cu natura și timpul. Subliniază importanța de a trăi conștient și de a persevera în fața provocărilor.