M-a rugat: să rămân. Totuși am plecat.
În mine o bucată de cer a lăsat.
L-am întins și-unde m-a dus drumul, din pământ
de acasă, în el am frământat Pământ.
L-am populat cu peisaje, obraze,
cu stele, ochi de mânzi, însetate,
serile crez, vise binecuvântau,
mă legănând, sângele îmi luau,
și-am readus globul scârțâind, în fine,
îl rotesc, îl răsucesc: pentru lucire,
să vadă mama.. Când fiul îl cheamă:
„Du-te, dragă, adu-mi lemne, să ardă.”
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul profund față de mamă și sacrificiile făcute de fiu, care, deși a plecat de acasă, poartă mereu cu el o parte din ea. El încearcă să-i arate mamei roadele eforturilor sale, chemând-o să vadă rezultatul muncii sale.