Farkas Arpad – Când Bătrânii Se Spală

Când bătrânii se spală, ploi seculare se scurg de pe
pernele palmelor uscate, lucesc în râpele obrazului
roș, așa se spală bătrânii, cu picioarele depărtate,
cu demnitatea lui Ioan Botezătorul, aplecați deasupra
ligheanului zincat, se spală, parcă s-ar spăla pentru
ultima dată, nici prosop nu-și mai pun la brâu, apa
stropind pantalonii, nu contează, mișcarea măsurată
și meticuloasă de spălare-frecare prelucrează întreaga
piele, sâcâind porii: bătrânii se spală cu mișcări alene,
de cumpănire și întindere, de răsuflările lor mărunte
apa se împrăștie, și după perdeaua ei în cascadă se vor
răsări mișcările lor de aplecări de trei sferturi de
secol, ridicând bâta de jos, bând apa de izvor din
palmă, numai la malul Irtișului sau Tisei se aplecau
așa asupra râului, rezemând pușca cu baionetă de
tufiș, când poticnind, trapând aplecat au gonit
dușmanul sau chiar au fugit de el, pârjolind pământul,
și mirosind, ștergându-se de sânge; așa se spală
bătrânii, parc-ar trebui să spele murdăria de
trei sferturi de secol, parc-ar fi vrut să trăiască
totdeauna curați, în atmosfera prospețimii de după ce
se șterg cu prosopul; doar duminică dimineața se
spală așa bătrânii, doar înainte de înmormântări, când
îi conduc pe ultimul drum pe colegi, care nu se mai întorc,
așa se spală, zău, bătrânii, parcă s-ar spăla
pentru ultima oară, parc-ar vrea să intre în țărâna
roditoare de grâu curat, care trupurilor lor în alterare,
încet, li se cuvine.
Când bătrânii se spală, cu o imensă sete de curățenie
se apleacă asupra apelor verzi Secolul
Douzeci.