La Lupoaia-ntre hotară
Este-un nuc cu frunză rară
Unde-am fost și-alaltăseară,
Cu dragostea nu-i tocmeală.
Ne-ncepurăm de-a iubi
Până-n zorile dalbe
Cu suspin și cu oftat
Și cu dulce sărutat.
N-am bai, bade, de ce mor
C-am iubit ce mi-o fost dor,
N-am bai, bade, de ce zac
C-am iubit ce mi-o fost drag.
Nucule cu frunza lungă,
Pice bruma nu te-ajungă,
Că la umbrulița ta
Mă-nvățai a săruta.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă o dragoste profundă și amintiri legate de un loc special din natură. Vorbește despre intensitatea sentimentelor și acceptarea destinului, chiar și în fața morții, datorită iubirii trăite.