Trei feciori treceau pe Prut
Cu amar și cu dor mult.
Cel mai mic pică-mpușcat,
Îl strigă pe celălalt.
– Vino, frate, de mă leagă
Că mă calcă-o armată-ntreagă.
– Aș veni, frate, la tine,
Dar n-am un picior la mine.
Un picior și mâna dreaptă,
Te rog, frate-meu, mă iartă.
Hai, trenule, du-mă iară
Până la măicuța-n țară.
Să mă plângă clopotele,
Nu prin străini tunurile.
De vrei, mândră, să mă cați
Peste munți, peste Carpați.
Unde-i vedea mormânt nou
Să știi, mândră, că-i al meu.
De-acolo mă scoate iară
Și mă-ngroapă-n a mea țară.
Vers refren:
Vai și-amarul-i dor!
Sensul versurilor
Un cântec trist despre pierderea unui tânăr soldat pe front și dorința sa de a fi înmormântat în țara natală. Versurile exprimă durerea și disperarea camarazilor rămași în viață.