În gândul meu, mă plimb mereu.
Dau tot, când îmi fac loc,
Asta-i pentru frate-miu Kash de la bloc, îi dau foc
La spliff, cum o făceam împreună, eram top,
Dar ai plecat departe și de-atunci mă simt alt om.
E pentru vără-miu Cosmin, rămâi erou
Îmi pare rău că n-am vorbit, ‘ți-aud în minte un ecou,
Parașuta nu s-a mai deschis și ai căzut în gol,
Și-mi imaginez că-n paradis cu aripi încă zbori.
E pentru cei care-au căzut, până cad eu,
Alerg mereu.
E pentru cei pe care i-am pierdut și m-apasă greu,
Prin gândul meu.
Și nu mă rog la nici un zeu,
da’ mă întorc ca Prometeu să aduc focul din adâncul meu, e rău
Că nu am fost acolo mai ales că trebuia să fiu,
Și-am rămas cu amintiri, să schimb ceva e prea târziu.
Pentru colega mea Ruxandra, ce a fost în capul tău?
În sufletul tău când ai sărit în față la metrou?
Cât de mare a fost pierderea, ai fi avut din nou,
Trebuia să ai încrederea că-i soare după nor,
Că-i altă zi după noapte și armonii după șoapte,
Tre’ să luăm tot ce-i mai bun, deși zilele-s numărate,
Și merg pe clape de pian, pe trepte mai departe,
Am zis frica de timp echivalează cu frica de moarte.
Ți-am spus în trecut c-o să treci de nori,
Numa’ n-ai crezut, ploaia a căzut.
Căutam un răspuns pentru întrebări,
s-ar mai fi putut, doar că te-a durut.
M-afund în adânc suntem călători,
peste munți și mări, de la început.
Și ascund în avânt flow nemuritor,
de cuceritor, îl vrei atât de mult.
Iese din necunoscut
și bate inima intens, minut cu minut.
Pupila se dilată când în profunzime ajung
Și privesc de sus pe hartă ca un filosof de vârf.
Și până-o să mă iei de pe Terra sus,
Îmi îmbrățișez destinul ca Epictetus.
Când tot ce mi-a rămas sunt doar principii și concepte de tradus,
Sunt regele la meditat ca Marcus Aurelius.
Până la final o păstrez prezența plină de valori,
Dacă n-apăs pe ce contează, nu-i cuprinzător.
Și mă scufund încetu’ când nisipu’-i mișcător,
Curge în clepsidră repede și gându’-mi dă fiori
Bucuros de existență ne uscăm ca niște flori
Și cât timp păstrez prezență, cercetez numai comori.
De asta-i important momentul, suntem trecători,
Și-o să-mi fac ieșirea-n sunet de pian și de viori.
Sensul versurilor
Piesa este o reflecție asupra pierderilor suferite și a importanței de a accepta destinul. Artistul își amintește de prieteni și de momente dificile, subliniind ideea de a trăi în prezent și de a găsi sens în viață, chiar și în fața morții.