Scorușe roșii
Măr roșu – buchetul de cetină
adus din zăpezile proaspete
atură statică festivă
– singură în casa munților
mă sărbătoresc.
Doar focul
îmi ține de urât noaptea asta
dar ceaiul de plante
de leacul vremii
dar umbra
– plecată cu mine la masă –
scriem pereche
– îmbătrânim..
Copilăria îmi colindă-n fereastră
Oare ce-mi urează copilul acesta?
îi pun în brațe buchetul de cetină
scorușele mărul
și noaptea cuprinde-n același geam
fața mea – fața lui
lipite una de alta
prin florile albe de gheață.
Sensul versurilor
Piesa descrie o aniversare petrecută singur într-o casă la munte, reflectând asupra trecerii timpului și a amintirilor din copilărie. Naratorul se confruntă cu singurătatea, dar găsește o formă de consolare în natură și în rememorarea trecutului.