Două femei cum scărmănau,
cum scărmănau de vreme multă.
Vedeam printre pleoape
cum nu termină,
cum nu mai termină,
cum n-au să termine
și nu se mai făcea odată ziuă
de când tăceau și scărmănau.
Iar părul sur l-amestecau cu
flori de trandafir,
petalele le-amestecau cu păr,
– parfumul veșted, femeiesc.
Femeile tot scărmănau de-o noapte,
părul mamei părul de pus la căpătâi :
femeile acelea două tac destramă păr,
destramă vreme.
Mama a fost frumoasă.
Avea păr negru,
nasul elinesc și-ncetineala mâinii,
cum și-o ducea la piept să alăpteze
Sensul versurilor
Piesa evocă o atmosferă melancolică, concentrându-se pe imaginea a două femei care scărmănă părul într-o noapte nesfârșită. Versurile explorează teme legate de trecerea timpului, amintiri și frumusețea mamei.