Unde te duci, măi Lixăndrele,
Plin de gânduri, gândurele?
Că Ioana din Ionele
A secat zilele tele
Și-ale rele, ș-ale bune,
Parcă ești pierdut prin lume,
Spune-i Ioanei verde-n față
Că asta nu mai e viață
Când o vezi trecând pe matcă
Ochii ei greu te săgeată,
Parc-ar fi ochi de șerpoaică
Fac din om stană de piatră.
Și de piatră dac-ai fi
Tot Ioană ai iubi,
Cu trupșorul pe pământ
Ai striga fără cuvânt
Nu pe oricare din ele,
Pe Ioana din Ionele.
– Zi-i o dată, Ionea!
Să pici tu la mâna mea
Dragostea te-aș învăța
Să fiu câine n-ai scăpa,
Și-ar afla lumea și satul
Că ești Ioana lui Lixandru,
Te-aș iubi și te-aș cinsti
Câte zile-aș mai trăi
Și ți-aș face bucurii
Și o casă de copii.
Sensul versurilor
Piesa descrie suferința unui bărbat, Lixăndrele, din cauza dragostei neîmpărtășite pentru Ioana. El este obsedat de ea și simte că viața lui nu are sens fără ea, fiind dispus la orice pentru a-i câștiga afecțiunea.