Lele, foaie verde magheran,
Măi Ioane din Teleorman,
Față albă de tulpan
Și dinți de mărgăritar,
Măselele pietricele
De curge apa pe ele
Și bea puica cu plăcere,
Lele, lele, lele, lele
Și iar lele!
Lele, foaie verde, foi ca fraga,
Măi Ioane din Botoroaga,
Nu-ți mai bate calul ‘geaba,
Că mama nu-ți dă pe dada,
Cum nu dă cerul luna
Și codrul tinerețea,
Lele, lele, lele, lele
Și iar lele!
Lele, foaie verde siminic,
Ce cați, puică, pe colnic
Numa-n fustă și-n ilic,
Cu ie de borangic?
Hai, puică, în sat la mine
Și-ai s-o duci cu mine bine!
Lele, lele, lele, lele
Și iar lele!
Lele, și-am zis verde foi și-o fragă,
Aoleu, dădică Radă,
Uite-l pe Ion pe colnic
În cămașă și-n ilic
Cum umblă de mânios
Că n-are niciun folos,
Lele, lele, lele, lele
Și iar lele!
D-aba, puică, puiculiță,
Fă brațul o grădiniță,
Gurița de-o lubeniță
Și limba de-o custurea
Să tăiem lubenița
Și să fii mireasa mea,
Lele, lele, lele, lele
Și iar lele!
Lele, și-aș mai zice grâu mărunt,
– Vino, Ioane, de la plug
Că-mi arde ia pe trup
De dragoste și dor mult!
– Poți să arzi, mândro, cu totul,
Nu vin pân’ n-oi ara locul,
C-am un locușor de-arat
Și unul de semănat,
Lele, lele, lele, lele
Și iar lele!
Uite-o cum vine,
Uite-o cum trece,
Pupa-i-aș gura mă iubește
Și cu ochii mă petrece!
Sensul versurilor
Piesa descrie un dialog jucăuș între un bărbat și o femeie la sat. Versurile evocă imagini pitorești ale vieții rurale și ale atracției reciproce, cu un ton general vesel și plin de umor.