Floarea Calota – Arză-Te Focul, Război!

Arză-te focul, război,
Arză-te focul, război,
Mi-ai luat florile din văi
Și cei mai frumoși flăcăi,
Parcă-i văd ieșind din sat
Când ziua bună și-au luat
De la părul cel cu pere,
De la veri și de la vere,
De la căciula cu pană,
De la tată, de la mamă.
Vin din vie n-or mai bea,
Prieteni n-or mai vedea
Că războiul i-a făcut
Țărână s-o sufii-n vânt,
Din picioare – iarbă mare
Și din brâu – holdă de grâu,
Din gurițe – tămâițe
Și din vorbe – păunițe,
Din ochișorii ăi buni
Răsăriră doi păuni.
Măi neicuță, puișor,
Scrie-mi, scrie-mi că mi-e dor,
Dar să nu-mi scrii cu cerneală
Că de-aceea-i multă-n țară,
Dar să nu-mi scrii cu cărbune
Că de-acela-i mult în lume,
Scrie-mi carte-n colțurele,
Pe de-alături cu mărgele
Cine-o prinde-o s-o citească
Și plânsul să-l podidească.
C-a venit cucul la mine
Și nu te-a vorbit de bine
Te-a văzut mândru gătit
În pământ verde-nflorit
Cum ciopleai la lemn și piatră
Ca să mă mai vezi o dată
Și din mijlocelul meu
Făceai lumânări de seu
Să le-aprinzi ca să-ți lumine’
Să-ți treacă de dor de mine.