Frunzuliță, mere coapte,
Am avut un vis azi-noapte:
Mă făcusem norișor
Deasupra cazarmelor,
Să te văd, măi puișor,
Cu arma lângă picior
Dând pereților ocol.
M-am făcut pui de mierliță
La tine pe pușculiță,
Penele îmi mângâi
Și cu dragoste-mi ziceai:
– Mierlișoară, brebenel,
Cântă-mi, tu, un cântecel
Să-mi dreg inima cu el.
Du-te-n zbor la Lixăndrie
Să te-așezi pe-un par de vie,
Să te-așezi pe-un par de vie
Până mândra cartea-mi scrie,
Când îmi scrie mă mângâie,
Când citește mă topește,
Cu cerul mă potrivește.
Frunzuleană, foi de viță,
Pupa-ți-aș limba, mierliță,
Mai cântă și mai hăiește
Că neicuța te cinstește
Cu rouă de pe vâlcele,
Cu apă de la cișmele
Că mi-ai cântat cu plăcere.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și visul unei persoane dragi, probabil un soldat, văzut prin ochii unei mierlițe. Natura și elementele tradiționale românești completează tabloul nostalgic al iubirii și așteptării.