Fir-ai tu de cucă sură,
Am vorbit gură la gură,
C-ai să cânți, lumea să știe
Care al cui o să fie.
Din cântarea ta să-mi dai
Barim zece ani de trai,
Barim zece ani de trai,
Lui neicuța din vecini
Nici mai mulți, nici mai puțini
Nici mai mulți, nici mai puțini.
Dacă n-ai să cânți așa
Clonțul ți l-oi fărâma,
Limba-n gură ți-oi strica
Și n-oi mai putea cânta,
Să vii la noi în făgui
Unde crapă frunza-ntâi
Cu glasul să mă mângâi,
Să-mi dezlegi, tu, inima
De dragostea strânsă-n ea
Că nu o mai pot purta.
Cântă-mi ca o surioară
Și-am să-ți cos o iișoară
Și-un tulpan de borangic
Să nu-ți fie iarna frig,
Acum lumea e la lucru
Tu strigi toată ziua: „Cucu”,
Tu strigi toată ziua: „Cucu”,
El se face că n-aude
Dor de tine nu-l pătrunde,
Unde zbori? Către niciunde!
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de a fi mângâiat de cântecul cuiva, cerând alinarea unei inimi încărcate de dragoste. Se face apel la cucă pentru a cânta și a aduce bucurie, oferindu-i-se în schimb daruri.