Floarea Calota – Balada Lui Dragobete (Trei Surori la Flori)

Verde de trei flori,
Joi în sărbători
Trei fete surori
Au plecat la flori
Ca să le-mpletească
Să se-mpodobească
La lume să iasă,
Flăcăi să le vadă
Și să le aleagă,
Prea frumoase fete
În zi de Dragobete,
Prea frumoase fete!
Dar pe pământ
Atunci s-a pornit
O ploaie cu vânt
Cum n-am pomenit
Și s-au rătăcit,
Și s-au despărțit:
Fata cea mai mare
Mi-apucă la vale
Tot pe drum de cale,
Fata mijlocie
Mi-apucă prin vie
De nu se mai știe,
Fata mititică
Mi-apucă prin luncă
Tot cu gând de ducă,
Merge ce mergea
Noaptea mi-o prindea,
Nimic nu vedea,
Nimic n-auzea,
Nici popă tocând,
Nici cocoși cântând,
Nici câine lătrând,
Nici câine lătrând,
Nici cocoși cântând,
Nici popă tocând.
Ziua când venea
Și se întâlnea
Ochii cu văzutul,
Gura cu cuvântul,
Sufletul cu trupul,
Fata mititea
Pe cuc îl vedea,
De el se ruga
Din toată inima:
– Cuculețule,
Gingășelule,
Gușă gălbioară,
Pană roșioară,
Ia-mă-n aripioară,
Scoate-mă la țară
Să-ți fiu verișoară,
De nu vrei așa
Să fiu sora ta!
Cucul răspundea:
– Ba, fetițo, ba!
Cât sunt vara pere
Toate-mi sunteți vere,
Cât sunt vara flori
Toate-mi sunt surori,
Acum că e ceață,
Ceață negureață
Mă văzuși la față,
Că mi-e dat să cânt
Singur pe pământ
De nimeni căit.
Atunci fata sta,
Adânc se ruga,
Încă-l mai ruga
Din toată inima,
Cu limbă de foc
Pentru-al lor noroc:
– Cuculețule,
Oropsitule,
Gușă gălbioară,
Pană surioară,
Ia-mă-n aripioară,
Scoate-mă la țară,
Ți-oi fi soțioară.
Cucul auzea
Prin crengi se lăsa,
De cercel o ciugulea,
Pe obraz o mângâia,
În aripi o lua
Și-acas-o ducea,
Fata mamă-sii-i spunea:
– Mama mea, nu te mira!
Hai, pune-l pe ladă
Și dă-i turtă caldă,
Dă-i și miez de nucă
Să nu se mai ducă.