Poezia 1:
Într-o zi am fost sunat, Fănică s-a internat, și într-o clipă, Doamne grea,
a murit Fănica mea. La mulți le-am cântat de jale, vorbe dulci la înmormântare.
Mie cine-mi stinge focul? Că nu îmi găsesc nici locul.
M-a răpus o supărare de m-a dat jos din picioare.
Scoală-te, Fănica mea, scoală-te, nu mă lăsa!
Haide, lăutare, cântă-mi ceva de ascultare,
că Fănica a plecat, sunt singur și supărat. :((
Poezia 2:
țin concert pe 5 iulie, sufletul să mi-l mângâie!
Cânt, Fănico, pentru tine, fiindcă tu știi cel mai bine,
că-mi arde inima în mine și azi nu mai sunt cu tine!
De ce, Doamne, ai vrut așa? De ce mi-ai luat-o pe viața mea?
Dar te-aș ruga, Doamne, ceva, măcar să ai grijă de ea,
că va rămâne inima mea! Te iubesc, Fănica mea!!!!! (Această poezie am compus-o în memoria Ștefaniei! By Army)
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea profundă a pierderii unei persoane dragi, Fănica/Ștefania. Autorul își exprimă suferința și dorința ca sufletul ei să fie mângâiat, implorând divinitatea să aibă grijă de ea.