Ascultă o tăcere!
Și zi-mi ce-ai auzit?
Sufletul plin e de durere,
Iar tu mi l-ai rănit.
Mă doare amintirea,
Inima-mi râde uneori,
Căci dulce-i fericirea
Când zbori cu capu-n nori.
Să stăm sub un copac,
Sau unde vrei, iubire?
Eu încă te iubesc, nu tac!
Trăiesc în amintire.
Singur nu pot să stau,
Nu mă iubești? Tu spune!
Cu tine să domin eu vreau
Și cerul și-ntreaga lume!
– Tu ești un simplu om, copile,
Și fericită nu mă faci!
Tu ești o frunză din o mie,
Dar eu pădurea cu copaci.
Nu ai nimic ce să-mi oferi,
Nu ai cetăți și nici palate,
De ce să trăiești cu mine, vrei?
Îmbogățește-te, și poate…
– Îmi pari prea mândră, dar oricum,
Sunt fericit, chiar și-n abis,
Căci pentru mine-n acest drum,
Iubirea a rămas un vis.
Sensul versurilor
Piesa descrie o conversație între două persoane, unde una își exprimă dragostea și dorința de a fi împreună, în timp ce cealaltă respinge avansurile, considerând că nu este suficient de bună. Finalul exprimă acceptarea faptului că iubirea a rămas un vis neatins.