Amparo,
ce singură ești în casa ta,
îmbrăcată-n alb!
(Ecuator între iasomii
și tuberoze.)
Ascultați foșnetul fermecat
al fântânii din curte
și palidul tril galben
al canarului.
Dar în amurg vezi tremurând
chiparoșii cu păsări,
în timp ce, fără grabă,
brodezi litere.
Amparo,
ce singură ești în casa ta,
îmbrăcată-n alb!
Amparo,
și cât mi-e de greu
să-ți spun: „te iubesc”!
Sensul versurilor
Piesa descrie sentimentele de singurătate și dorința de a exprima iubirea către Amparo, dar dificultatea de a face acest lucru. Casa devine un simbol al izolării, iar natura din jur accentuează starea melancolică.