Voi ce-ascultați în aste răzlețe rime cum
Cad rând pe rând suspine ce-n anii tinereții,
La ceasul slăbiciunii, au fost un sprijin vieții,
Pe când eram în parte alt om decât acum;
Voi toți, dacă iubirea v-a scos din piept suspine –
Că-n fel și chip aicea mă zbat și plâng avan
Între speranța vană și între chinul van –
Mă veți ierta, și mai mult: veți suferi cu mine!
O, astăzi știu c-adesea întreaga lume rea
A povestit atâta pe socoteala mea,
Că singur eu de mine mă rușinai amarnic.
Astfel, rușinea-i rodul greșelii de-altădată,
Rușinea, pocăința, cunoașterea curată
Că tot ce place lumii e numai vis zădarnic!
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și remușcările naratorului față de greșelile trecutului. El caută iertare și înțelegere din partea celor care au trecut prin experiențe similare, recunoscând că plăcerile lumești sunt efemere.