Ființă sfântă! adeseori am stingherit
Dumnezeiasca-ți liniște de aur
Și multe din profunde, ascunsele dureri ale vieții
Le-ai cunoscut prin mine.
O! uită și iartă! Ca nourul acela
Ce trece prin fața lunii pașnice, trec
Și eu, iar tu te odihnești strălucind
În frumusețea ta, lumină dulce.
Antologie – Flori de poezie străină răsădite în românește
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund și cererea de iertare adresată unei entități divine. Vorbitorul recunoaște că a tulburat liniștea divină și cere uitare, sperând să treacă precum un nor, lăsând divinitatea să strălucească în frumusețe și lumină.